1.HOLOGRAF-SA NU-MI IEI NICIODATA DRAGOSTEA
2.Paula Seling - Ploaie in luna lui Marte
3.Iris - Strada Ta
4.Andra - Ramai cu mine
5.Mihai Traistariu - Tornero
6.loredana groza- buna seara iubite
7.Aurelian Andreescu - Tu Esti Primavara Mea
8.Elvis Presley - Love Me Tender
9.Meat Loaf - I would do anything for love
10."Dance Me To The End of Love" Leonard Cohen
Maaaaama! De cand imi doream sa pot zice asta insa pana acum nu am avut dovezi clare.
Priviti cum se produce un accident de autobuz in Lyon, din cauza unui retardat.
dj geo - Dance mix
Asculta mai multe audio Muzica
Dj geo - Moving in Stereo
Asculta mai multe audio Muzica
Dj geo - Anima Ladina
Asculta mai multe audio Muzica
Dj geo - SexY
Asculta mai multe audio Muzica
Dj geo - Thea Folli'
Asculta mai multe audio Muzica
dj geo - Tenshi Remixes
Asculta mai multe audio Muzica
dj geo - Tuta tuta (remix)
Asculta mai multe audio Muzica
dj geo - Ride it
Asculta mai multe audio Muzica
dj geo - Roses are red
Asculta mai multe audio Muzica
dj geo - Remix X
Asculta mai multe audio Muzica
Mulţi spun că Dumnezeu există şi că nu te lasă la greu. Atunci cum se face că oamenii cu adevărat minunaţi trebuie să depăşească cele mai grele încercări ale vieţii. Din păcate pentru un zâmbet de fericire trebuie să plăteşti cu mii de lacrimi care îţi erodează obrajii. Nu este corect!!! De ce trebuie să suferim? De ce persoanele care sunt cu adevărat minunate, trebuie să facă faţă unor încercări grele şi să nu fie răsplătite pe măsură pentru bunătatea sufletului lor. Pe zi ce trece mă conving tot mai mult că puritatea din suflet este răsplătită cu furtună puternică în fiecre zi în viaţa reală. Nu suport să văd că o persoană care de obicei îţi umple sufletul de bucurie cu veseia ei şi optimismul debordabt suferă….Chiar încep să cred că nu ne-am născut în locul potrivit, dar nu mă refer la ţară ci la omenire în general. Lacrimile nu conving pe nimeni, zâmbetul pur şi inocent nu mai aduce nimăui o mulţumire. Atunci te trezeşti dimneaţa şi te întrebi cum trebuie să fii ca să nu mai suferi. Poi lasă că spun eu….Nimeni nu trebuie să se schimbe ca să fie apreciat, ci din contră trebuie să rămâi la fel cum eşti pentru că viaţa e dură dar nu ai cum Dumnezeu să nu te facă fericită, pentru că nu degeaba a trimis îngeri aici. M opresc aici pentru că textul acesta nu îmi face nici mie foarte bine, vreau dor să ştii că aştept cu mare ardore ziua în cre ne vom întâlni şi ne vom spune: “Sunt fericită!!!!!” şi bineînţeles: “Sunt fericit!!!!”
Connect R - murderer(by dj geo)
Asculta mai multe audio Muzica
Uneori, cu cât devine omul mai cunoscător, cu atât e mai puţin religios. Cu cât este mai educat omul, cu atât posibilitatea lui de a aborda întregul e mai mică. Iisus spune: "Numai copiii vor putea să intre în Împărăţia Tatălui". Numai copiii... Care este calitatea unui copil pe care tu ai pierdut-o? copilul are calitatea necunoaşterii, inocenţa. El priveşte cu uimire, ochii lui sunt limpezi. El priveşte adânc, dar nu are prejudecăţi, idei preconcepute. El nu proiectează, de aceea el ajunge adevărul, pe când tu cunoşti calitatea lumească, realitatea pe care ai creat-o în jurul tău proiectând, dorind, gândind.
Realitatea este interpretarea ta pe care o dai adevărului.
Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.
Unul e Traian,
Baciul constăntean
Mergand pe furiş,
Şi privind cruciş.
Cu engleza "unsă",
Si şuviţa tunsă.
Iar celălalt e,
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când il bat duşmanii.
Se strânse Băselu'
Şi cu tot cartelu'
Şi se tot vorbiră
Şi se sfatuiră
Pe l-apus de soare
Fix la confruntare
In seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.
Şi să-i dea incet
Flăcări violet.
Şi cum se gândiră
Indată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pamântu',
Că s-a dus la Vântu..
Şi cu tot cu Crinu'
El pierdu scrutinu'.
Imbătat cu suc,
Victor...Hrebenciuc
Vine si declară
Că atunci, joi seară
S-au aprins încet
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte
De această dată,
Foarte revoltată,
Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.
Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
"Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva".
Şi o tară-ntreagă
Nu poa' sa-nţeleagă,
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedinţie.
Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară :
"Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le inghit
C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare.
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt.
Şi vrând sa le-ascund
Le-am băgat in fund.
(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt
Plin de energii,
De la baterii
Ce-a purtat incet
Flăcări violet,
Ce-atarnau cu greu
Prin-prejurul meu.
Si cand a simţit
Geoană s-a oprit,
A oprit cuvântu'
Că îi place ..."Vantu'..".
Din acel moment
N-a mai fost atent
Doar puţin surprins
Fiindcă l-am invins.
Tre' să spun cinstit
N-aş fi reuşit
Fără-al meu secret:
.....Flăcări violet!"...
Riscă tot ce ai! Fii asemenea unui jucător! Riscă totul,
deoarece clipa următoare ar putea să nu mai vină, aşa că de ce să îţi
pese? De ce să te intereseze? Trăieşte intens, trăieşte plin de
bucurie. Trăieşte fără teamă, trăieşte fără să te simţi vinovat.
Trăieşte fără să îţi fie frică de iad şi fără să doreşti raiul.
Trăieşte pur şi simplu!!!
Cunoastem toti pe cineva care a ramas din pacate la mentalitatea de copil retardat care nu are altceva de facut decat sa comenteze despre altii fara a se uita insa in oglinda si de a vedea ce fel de specimen este chiar el/ea.
Frate am un mic mesaj pentru tine….da pentru tine ala care nu ai ce face altceva decat sa ma jignesti pe mine . Iti mai zic o chestie: vezi-ti de treburile tale
se pare ca ai o minte in colturi.
AI O MARE LIPSA DE EDUCATIE SARACII PARINTI CE BAZDAGANIE/BUDIHACE TREBUIE SA SUPORTE.
Romania ne obliga sa fim demiurgi. Multi dintre noi am ajuns la concluzia ca nu traim intr-o lume frumoasa. Frumosul, la nivel de acceptiune mediocra, a suferit atacuri si lovituri sub centura. El a fost redefinit, pur si simplu. Nu se regaseste acolo unde ar fi normal sa il cautam. Asa ca, fiecare dintre noi se vede pus in postura de a-si crea o lume paralela celei cotidiene. O lume in care sa se inconjoare de bine si frumos. Este o incercare de evadare, dar este mai cu seama o redefinire.
Te gandesti sa-ti alegi cu grija prietenii stabilind matrice care sa-i indeparteze de mitocanii din lumea reala. Cauti cu disperare locuri linistite, romantice sau pur si simplu decorate cu bun gust si populate de lume "normala". Incerci din rasputeri sa mentii un cod al unei minime moralitati, sa nu fii victima compromisurilor la tot pasul. Toate astea te transforma insa, intr-un soi de demiurg, creatorul propriei tale lumi, alternativa la cea de care fugi. Or, incercarea de a crea o lume in interiorul alteia doar pentru ca prima nu mai confirma considerentele noastre morale, este un gest de lasitate si in definitiv un pacat. Plus ca din coliziunea celor doua lumi vom avea de suferit tot noi, ambivalenti de serviciu, victime ale propriilor escapade.
In Romania sa-ti propui o viata frumoasa fara sa tii cont de realitatile celei urate este ca si cum ai incerca sa construiesti o statiune de lux in mijlocul unei puscarii. Mai devreme sau mai tarziu tot trebuie sa mergi la culcare...sau la toaleta..
Eu vin si spun. Cautam fericirea peste tot. Cautam fericirea in cluburi insalubre, imbracati in hainele care ar putea s-o impresioneze pe femeia care nu exista. Cautam fericirea la metrou, in speranta ca ni se va arata cand ne asteptam mai putin. Din senin. Cautam fericirea pe holuri de asteptare. In trenuri sau avioane. Cautam fericirea in bucatariile petrecerilor la care nu am fost invitati. Cautam fericirea in teatre si in sali de cinematograf, mai ales inainte de film. Cautam fericirea in cafenele, in privirile chelneritelor blazate, cu gandul ca nu le asteapta nimeni acasa.
Cautam fericirea la concerte cu formatii obscure si public de nisa. Cautam fericirea in librarii, zabovind mai mult decat e cazul asupra unor rafturi care ne pot arunca intr-o conversatie. Cautam fericirea dedicandu-ne cu orice pret lucrurilor pentru care nu suntem pregatiti. Cautam fericirea in amagiri lenese. Cautam fericirea in adevarurile altora. Cautam fericirea in abandon. Cautam fericirea noaptea, mai ales noaptea. Cautam fericirea in biserici, acolo unde tragem cu ochiul la fericirea celui de langa noi. Cautam fericirea in bratele lui Dumnezeu. Cautam fericirea in dimineti optimiste. Cautam fericirea in tragediile care ne ocolesc. Cautam fericirea in redefinirea ei. Cautam fericirea in colectiv. Cautam fericirea intr-o aventura de-o noapte.
Cautam fericirea in betie. Apoi in abstinenta. Apoi in betie din nou. Cautam fericirea in decadenta si renuntare. Cautam fericirea in salvare. Cautam fericirea in altruism. In speranta si mizerie. In smerenie. Cautam fericirea in hoteluri si excursii. In vacante sau delegatii. In misiuni si acte caritabile. Cautam fericirea in toate momentele reflectarii sinelui nostru in oglinzile murdare ale vietii. Cautam fericirea intr-un tablou vivant. O esarfa. O privire. Un moment in care destinul ar putea sa faca piruete. Cautam fericirea in familie. Cautam fericirea in spitale. In ochii celor care ne asculta. Cautam fericirea in fapte mari. Cautam fericirea in viziuni. In strategii, in arta.
Cautam fericirea in disperare. In lucrurile simple cautam fericirea. Cautam fericirea in copii. Cautam fericirea in toate cotloanele lumilor noastre nesfarsite. Cautam fericirea in imperiul nesfarsit al gandurilor. In prapastia dorintelor. Pe muntele viitorului. In razboaiele sufletului. In victoriile serbede ale orgoliului. Cautam fericirea peste TOT.
O singura intrebare uitam sa ridicam, preocupati de aceasta goana nebuna:
Daca fericirea este cea care ne cauta pe noi si nu ne gaseste pentru ca ne jucam prea mult de-a baba oarba? Daca fericirea cauta in noi tot ce cautam si noi in ea? Daca fericirea reclama fericire?
Oamenii fac greseli mari de dragul iubirii. E un fapt stiut.
Ajung sa se substituie celui de langa ei in forma doar. Ratand fondul.
Aud adesea ca iubirea inseamna sa-l sprijini pe cel de langa tine in momentele grele. Sa simti nevoia sa o faci. Asta nu presupune, insa, ca il intelegi, ca ajungi sa-i studiezi resorturile si sa stii care sunt nevoile lui REALE.
Compasiunea fata de nemultumirile sau nefericirea partenerului tau si umarul pe care i-l oferi nu inseamna nimic altceva decat un antiinflamator sau cel mult un anestezic.
Intelegerea nevoilor reale ale celui iubit, asta este pariul unei relatii. Sa mergi adanc in sufletul celui langa care traiesti si sa nu transformi o relatie intr-o mecanica a sabloanelor. "Hai sa-l sun sa vad ce face", "Cum a fost la birou iubitule(la scoala/liceu/facultate)", "Esti bine?", "Hai sa ne relaxam in weekend, vrei?", "Hai langa mine si uita de toate problemele pentru cateva ore"; toate propozitiile astea impartite intr-un orar prestabilit nu fac decat sa reduca la o tema generala nevoia unuia pentru celalalt.
Peste asta vine frica oamenilor de a-si spune in fata unul altuia ce-si doresc cu adevarat. Mai ales in plan spiritual. Din iubire oamenii isi menajeaza partenerii. Anumite lucruri nu se spun pentru ca ar fi prea dur sau prea pretentios pentru celalalt. Si uite asa, ajungi sa-ti privesti partenerul si sa-ti pui intrebari (pentru ca nu i le pui lui) vis-a-vis de posibilele lui capacitati de a-ti oferi ceva ce nu-i vei cere niciodata. De frica.
Pentru ca iubirea e perfida pe cat e de curata. Ea se naste si infloreste cu cele mai inaltatoare sentimente, dar moare otravita de cele mai ascunse indoieli.
Puterea de a afla totul despre cel din fata ta fara a-i tulbura apele sufletului, da, asta e marea provocare a iubirii.
De cate ori nu ne-am pus intrebarea asta: - Cum sa te fac sa afli ce imi trebuie de la tine, spiritual vorbind, fara sa te fac sa suferi, fara sa te lovesc?
Si de cate ori am rostit-o partenerului/partenerei nostru/nopastre?
Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata.
Aflu din recenta carte a d-lui Sorin Lavric, Noica şi Mişcarea Legionară (Ed. Humanitas, Buc., 2007, p. 80), că în interbelicul românesc simţul onoarei, cel puţin la nivelul tinerei aristocraţii intelectuale, era încă în măsură să fie împins pînă la soluţia extremă a duelului, deşi nici una dintre provocările evocate (fără indicarea surselor, care probabil sînt mai ales orale) nu s-a soldat cu vreo confruntare propriu-zisă. Astfel, „Dan Botta l-a provocat la duel pe Lucian Blaga fără să i se dea satisfacţie[1], Mircea Vulcănescu a făcut acelaşi lucru cu Sandu Tudor[2], Petre Pandrea i-a aruncat mănuşa lui Zelea-Codreanu fără ca şeful Gărzii de Fier s-o ridice[3]”. Să observăm că, dacă duelurile ar fi avut loc pînă la capăt, lumea românească, indiferent de deznodămînt, ar fi rămas serios păgubită. Nici unul dintre cei implicaţi, provocaţi şi provocatori, nu era din categoria cenuşie a ticălosului mărunt.
E ştiut că pe legionarii primei generaţii îi obseda ideea onoarei şi indignarea vindicativă în faţa trădării, considerate cel mai grav păcat al istoriei noastre (şi cine ar putea spune că nu-i aşa?). Exista o etică a cavalerismului, cu sublimităţile şi cu excesele ei, suficient de asumată pentru a fi plătită cu orice preţ. Pentru a pedepsi trădarea, Moţa trage în Vernichescu, camaradul vîndut. În numele onoarei lezate, Codreanu trage în Manciu, prefectul torţionar. Iar în cărţile „Căpitanului” citim: „Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă şi nu fii niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decît să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptînd pe drumul onoarei” (subl. mea). Legea Onoarei figurează de altfel, în Cărticica şefului de cuib, printre cele 6 legi de bază ale marii “familii legionare”. Noica însuşi, cu ostentativa sa angajare legionară de după asasinarea lui Codreanu, poartă crucea onoarei (cu urmări pe care le va resimţi de-a lungul întregii vieţi).
Şi iată că citesc, deunăzi, pe blogul prietenului Claudiu Târziu (sub titlul: Cum să speli dezonoarea?):
„Să mă ierte cititorii care mă cred mai înduhovnicit decît sînt, dar o voi spune: uneori regret că nu mai există instituţia duelului. Lipsa onoarei la români e ca o boală de sînge, care, mă tem, reclamă un tratament sever.
Cum s-ar cuveni să reacţionezi la un atac în care combinaţia de rea-credinţă, mistificare, impoliteţe şi incoerenţă este deconcertantă? Primul gînd este că ai de-a face cu un beţiv violent. Însă, dacă priveşti îndărăt la faptele mangafalei, îţi dai seama că n-are nici măcar scuza beţiei. Omul e ticălos. Iar ticăloşia nu ştie de teama iubitoare a Domnului, ci numai de frica pedepsei corporale.
Îmi asum riscul de a fi etichetat drept extremist pentru aceste consideraţii, care, vă asigur, pornesc dintr-o indignare legitimă”.
Supralicitez cu bună intenţie, desigur, scriind toate cîte urmează. Nu sînt totuşi atît de naiv încît, vorba lui Eminescu, să iau metafora (în cazul acesta a duelului) ad litteram. Dar, cum zice românul, “vorba vine”...
Aceeaşi indignare “extremistă” – altminteri legitimă şi de înţeles – o vor fi trăit, mutatis mutandis, şi cei din interbelic, cînd s-a transformat chiar în indignarea unei întregi generaţii, care a ales calea duelului eroic cu puternicii vremii, gata să plătească chiar preţ de sînge pentru onoarea sa şi a neamului românesc. Martirajul legionar, chiar redus la cele câteva sute de victime de sub Carol II, s-a articulat în punctul de întîlnire dintre jertfelnicia mărturisitoare a muceniciei creştine (dimensiune prevalentă a sfinţeniei răsăritene) şi patosul cavalerilor cruciaţi (dimensiune prevalentă a eroismului apusean).
Bună sau rea, “instituţia duelului”, ca exerciţiu radical al onoarei, este expresia derivată a cavalerismului, deci a virilităţii. Oricîte rezerve s-ar putea formula la adresa ei, nu poţi să nu-i admiri temeiul de verticalitate. Şi nu întîmplător, deşi există şi excepţii (care pînă la urmă nu fac decît să confirme regula)[4], nostalgia duelului franc şi bărbătesc, odinioară marcă a condiţiei aristocratice (Noblesse oblige), este caracteristică în măsură semnificativă oamenilor cu mentalitate de dreapta, pentru care rectitudinea este – sau măcar se vrea – axă a existenţei. Trecerea de la ordinea aristocratică la ordinea burgheză şi apoi proletară a lumii a îngustat treptat şi exigenţele onoarei, şi practica duelului. Pentru mentalitatea stîngistă, fie ea liberală, socialistă sau comunistă, onoarea însăşi reprezintă un concept desuet şi “reacţionar”, iar refuzul şi prohibiţia duelului – o formă de “civilitate” umanitarist-democratică, reflectînd în mic invazia ideologică (“lupta pentru pace”) sau sentimentală (Make love not war) a pacifismului modern (care numai în mod demagogic invocă uneori şi scrupulul moral-religios, de care în alte privinţe nu prea se sinchiseşte, filosofia subsecventă fiind una laică, dacă nu chiar atee). Cu riscul ca afirmaţia să fie calificată drept “sexistă” de noii politruci ai “corectitudinii politice”, este desigur în joc şi trecerea de la o paradigmă “tare”/virilă a istoriei la una (mai) “moale”/efeminată (ce merge de la explozia “feminismului” pînă la... “teologia feministă”).
Ce-i drept, instituţia duelului nu mai există demult, dar duelul a continuat să fie practicat şi mult după ce fusese interzis. Duelatorii (dueliştii? duelgii?) îşi asumau de-acum încă şi mai mult de dragul onoarei: nu numai riscul de a pierde duelul, dar şi pe acela de a suferi sancţiunea aspră a legii (care putea merge pînă la proscrierea pe viaţă sau chiar pînă la pedeapsa capitală). Şi atunci una din două: ori erai ucis şi scăpai de la sine de sancţiunea legală, ori ucideai şi rămîneai în afara legii.
De aceea, creştineşte vorbind (şi mai ales dintr-o perspectivă ortodoxă, mai sensibilă la sfinţenie decît la cavalerism), cred că lui Dumnezeu nu-i va fi plăcut niciodată duelul, de două ori zădărnicitor de perspective: nici ticălosul nu se mai putea îndrepta, nici virtuosul nu-şi mai putea valorifica liber virtutea. Moartea anula de facto, supravieţuirea anula de jure. Supravieţuitorul era nevoit ori să fugă, ori să se predea, iar onoarea “reperată” risca să rămînă fără purtător. De aceea aş îndrăzni să spun că Dumnezeu îi va fi iubit pe cei ce se duelau, dar va fi urît duelul, care în principiu părea o soluţie, dar în fapt era o fundătură (dacă, bunăoară, Cain l-ar fi ucis pe Abel în duel, n-ar fi fost mai puţin ucigaş de frate).
În chestiunea duelului partea cea mai delicată e aceea că dreptatea intră sub hazard: ce se întîmplă dacă nu tu, dreptul, îl omori sau răneşti pe ticălos, ci el, ticălosul, te “mătrăşeşte” pe tine?! Te alegi şi cu “capul spart”, şi cu onoarea “nereperată”, iar ticălosul se poate prevala de deznodămînt ca să-şi disimuleze şi să-şi perpetueze ticăloşia, ba încă şi cu aere de erou! Şi atunci cine ce-a avut de cîştigat? Ce rost are?
Oricît s-ar invoca retoric poziţia clasică în materie (moartea e preferabilă dezonoarei), lucrurile rămîn într-o relativitate frustrantă, iar creştinismul pare pus între paranteze păgîne.
De aceea mai eficient pe termen lung şi mai plăcut lui Dumnezeu rămîne, fără doar şi poate, “duelul” verbal. Ticăloşia trebuie prompt şi ferm deconspirată, certată public, dată de ruşine. Dacă am face lucrul ăsta cum trebuie şi de cîte ori trebuie, mulţi ticăloşi ar ajunge să-şi dorească mai degrabă să fi murit decît să îndure oprobriul pînă la moarte... Sau poate sînt şi eu tributar paradigmei “efeminate” a modernităţii...
Nu cred ca exista multi oameni care sa fi ajuns la acea profunzime interioara incat sa isi fie total autosuficienti , sa nu mai aiba nevoie de nimeni si de nimic pentru confirmarea propriei valori.
Toti ne stim sau ne intuim valorile
Toti stim ca suntem speciali, dar numai anumite contexte nefavorabile sau anumite situatii fac ca cei din jurul nostru sa nu ne vada exact asa cum suntem, adica UNICI, si ne simtim neintelesi , singuri si mereu in asteptarea alesului/alesei care sa ne recunoasca si sa ne reflecte।
Nu am rabdare sa astept raspuns la provocarea de a defini romantismul.
In schimb propria mea definitie se incheaga in cuvinte astfel
Romantism inseamna daruire neconditionata, unicitate in gest...declaratie de atentie si importanta pentru persoana caruia vrei sa ii arati toata deschiderea ta sufleteasca, disponibilitatea ta de a-i aduce clipe de bucuria , preocuparea ta de a-i confirma importanta pe care i-o acorzi ca persoana.
Pronind de la aceste bucati de definitie, subliniez ca romantismul nu trebuie confundat cu retetele surogate care impanzesc acum paginile de net, felicitarile on line si sfaturile consilierilor maritali.
Cred ca deja petalele de trandafiri , sampania si capsunile cad in extrema cealalta, ca orice lucru mecanic folosit mult prea mult si artificial.
Romantismul, chiar daca sustin ca se invata, nu se invata pe de rost.
Se invata ca forma de deschidere.
Este o reteta a surprizei si a aprecierii, dar este valabila numai personalizat.
Nu poti sa ai succes cu actiuni romantice daca nu cunosti cu adevarat persoana careia vrei sa ii confirmi atentia ta de alta natura decat profesionala . Atentia ta romantica.
Deci vorbim de iubit sau iubita.
Daca stii sa asculti ai toate retetele la indemana, caci fiecare persoana se deschide iubitului si ii spune despre ea......ce ii place, ce nu/i place, ce are valaoare, ce nu are valoare. Fie ca spune direct, fie se observa din reactii la lumea inconjuratoare, la reactiile la filme la alte persoane, la situatii de viata.....
Si daca e vorba de o relatie romantica, cum sa nu fii atent la alesul/aleasa ta?
Daca ai de-aface cu o persoana sensibila, poetica, suflet de artist, toate actiunile “romantice” trebuie facute pe “gustul”artistului, invitatii la evenimente de gen, reproducerea /cumpararea/ etc unui obiect de arta care a captat atentia persoanei iubite. Daca e fascinat/a de o anumita melodie, surpriza de a o /il duce la un concert unde sa asculte acea melodie , si daca se poate da si o dedicatie speciala asta duce la 100 de puncte plus.
Daca sufletul ii vibreaza poetic e atat de simplu sa gasesti cuvinte potrivite pe care sa i le strecori in buzunare, in genti, printre lucruri, in mesaje telefonice in mail/uri, in buchete de flori cu destinatar cunoscut sau nu....in cadouri surpriza etc.
Daca este un spirit tehnic, pragmatic, exact, se pot face surprize cu finalitate exacta....cadouri cu utilitate clara, in concordanta cu nevoile declarate sau doar sugerate, mici servicii gen spalat de masina, facut o mancare, pregatit un referat, mers la piata sau la achitarea unor indatoriri, taxe etc, in locul partenerului
Daca e o fiinta cu simtul umorului se pot face o multime de glume de jocuri....
Daca e o fire aventuriera nimic nu poate fi mai romantic decat pregatirea de evadari aventuroase, “rapirea” si ducerea in locuri preferate.....programanrea unor expeditii surpriza.....vacante tematice etc.
Daca este o fire pasionala sexual, provocarea continua in acest domeniu, cadouri sexy, pregatirea de decoruri exceptionale, jocuri erotice permanente, atingeri si sarutari neasteptate si dese
O fire sportiva va fi provocata prin activitati sportive in doi...alergat impreuna, invitatii la patiunar, la meci, la piscina.....i se vor face cadouri gen bilete la meci sau reviste, carti cd/uri cu sportivii preferati, echipamente sportive etc
Daca e o persoana careia ii place dansul...invitatiile la dans sunt un pansament pentru suflet...si mai ales invatarea unui dans special pentru ea....dansul in locurile cele mai uimitoare , in restaurant, pe strada...in baie etc.....
Iar cea mai la indemana manifestare romantica este cuvantul. CUVINTELE SUNT MAGICE! Suna a reclama TV dar asa e. Si stim toti din experienta personala ca un cuvant spus intr/un anumit moment si cu o anume inflexiune vocala a facut sa tresalte inima.....sa aduca fluturasii......
Faceti risipa de cuvinte frumoase, de lauda si apreciere la adresa partenerului, complimente si iar complimente ca nu costa si....va aduc si voua atat de mult....
Si mai sunt is NECUVINTELE.......sunt priviri care vorbesc mai mult decat toate cuvintele din lume.....Pierderea in ochii celuilalt e una din cele mai autentice gesturi romantice si stiti de ce? Pentru ca ochii chiar sunt ferestrele sufletului si ochii nu mint. Numai cei care au ceva de ascuns nu se pot pierde in ochii iubitului/iubitei!
Ce este foarte interesant este ca nici o persoana nu este unidirectionala si la o privire atenta in fiecare se regaseste cate ceva din fieare caz si astfel se pot face nenumarate gesturi, care sa impresioneze si sa bucure sufletul.
Cuvantul cheie este insa acordarea de timp pentru a pregati surpriza.
Pentru cei care nu dau doi bani pe romantism ii provoc la un pariu. Daca ei cred ca e pierdere de timp si de bani si de efort sa ai un asemenea comportament eu garantez ca partenerul va raspunde f bine si va aprecia atentia acordata , se va simti important si va incerca sa raspunda cu aceiasi moneda, sau chiar inzecit, creindu-se asfel o competitie a atentiei si a bucuriei de a darui. Si atunci relatia se alimenteaza de la sine .....romantismul devine un act reflex si chiar o nevoie de a provoca in celalalt raspunsul.
Daca romantismul este doar o reactie in starea de indragostire si curte si se estompeaza fara sa se faca nici un efort de a reinventa inceputurile relatia se va transforma in rutina si va duce fie la banalizare si tradare /ca efect al actiunilor romantice ale altor pretendenti/ fie la separare.
Apar situatii in care la gesturile romantice efectul este neutru sau negativ. In acest caz.....dupa cateva incercari nereusite ( nu dupa prima incercare) mesajul este clar.....acea persoana nu va vede ca pe un iubit/iubita...altfel nu poate sa nu reactioneze pozitiv.
Cred ca nu ajunge o viata sa faci atatea gesturi romantice cate se pot face, doar dand drumul fanteziei si vrand sa arati cat de mare e in esenta sufletul tau! Caci, cu cat faci mai multe astfel de gesturi si cu cat sunt ele mai unice si mai impresionante, cu atat ti se confirma PROPRIA TA VALOARE
ZISE DE MINE
Ce inseamna prietenia pentru voi?Cum poti sa stabilesti cine iti este prieten si cine nu?Este asa mare diferenta?De ce la un moment dat prietenii buni devin “inamici” ?? O prietenie adevarata sau o amicizie adevarata nu se bazeaza numai pe faptul ca cunosti o persoana foarte bine si ea la randul ei te cunoaste la fel de bine si in falul asta va intelegeti de minune. “Prieten este acela in fata caruia poti gandi cu voce tare”Un prieten este o persoana care este acolo cand ai nevoi de cineva sa te asculte, sa te sprijine, o persoana cu care sa poti imparti si bucurii si tristeti.
O persoana pe care sa o poti suna la orice ora si sa stii ca te va ajuta daca ai nevoie.
Pot sa spun ca o persoana fara prieteni este o persoana foarte saraca, dar si trista in acelasi timp.
Avem nevoie de prieteni pentru ca suntem oameni si traim alaturi de oameni, nu suntem pustnici care traiesc in fundul padurii. Prieten este si acela care iti da o palma atunci cand ai facut ceea ce nu trebuia dar in acelasi timp nu iti este prieten acela care nu stie sa primeasca acea palma.
TOCMAI PENTRU CA ESTE VORBA DESPRE PRIETENIE AM RUGAT CATEVA PRIETENE SA ISI EXPUNA PAREREA DESPRE ACEST SUBIECT INTERESANT CARE POATE FI PRIVIT DIN MAI MULTE PUNCTE DE VEDERE….IA SA VEDEM. De la
_ R____
Asa mi-a zis Criss sa scriu de cateva zile si am tot amanat…se spun multe despre prietenie si prieteni “prietenii sunt aceleasi minti in corpuri diferite”, prieten ti-e cel care e langa tine la bine si la rau….uffff nu prea am inspiratie dar cand ma gadesc la prietenie ma gandesc la Diu, la Brano, la Ralu, la Criss, la Gogu. Nu e prea mare lista, as putea sa mai continuii dar pe restu le consider mai mult cunostiinte, prieteniocazionali asa ii numesc, care fie ca te cauta cand au nevoie de tine fie ca sunt cu tine doar cand e vorba de distractii chefuri cabane, dar lista asta deobicei se pastreaza, se micsoreaza s-au se mareste acu depinde de tine, de cei din jur, de noroc. Am spus de noroc pentru ca putini sunt cei care te intreaba ce mai faci si apoi asteapta raspunsul, pe scurt putini carora le pasa de tine, de viata ta.
Se mai spune ca prietenii si dusmanii provin din interes, si cred asta, de aceea sunt si de parere ca prietenii adevaratii ti faci in copilarie cand nu intervin mizeriile astea de interese, cand prieteniile nu se fac din compromisuri.
Dar oricum prietenii iti fac viata mai frumoasa, mai usoara.
_____A____
Prietenia….
Voi incepe acest articol cu o fraza spusa de celebrul Cicero: “A scoate prietenia din viata, e ca si cum am scoate soarele din lume.” Prientenia este asemeni unei lumini puternice, poate mai puternica decat cea a soarelui, care apare exact in cel mai intunecat moment al vietii noastre, cand avem impresia ca nu e nimeni langa noi sa ne ajute.Este o relatie interpersonala care se bazeaza pe incredere, consta in a stii ca ai un ajutor in plus si un necaz in minus, ca ai pe cineva care orice s-ar intampla va fi tot timpul acolo, alaturi de tine sa te sprjine , sa te indrume, sa-ti stearga lacrimiile si sa imparta fiecare zambet si bucurie!!! De multe ori avem nevoie ca cineva sa ne asculte, sa ne inteleaga si mai ales sa ne spuna cand gresim, in cazul in care nu ne dam siguri seama, si cine oare poate sa faca asta mai bine decat un adevarat prieten. O prietenie adevarata nu consta in a suna sau cauta acel prieten doar cand ai nevoie…prietenul adevarat il cauti mereu chiar si doar ca sa-l saluti si sa-l intrebi ce mai face, daca este bine.Chiar daca de multe ori destinul desparte fizic doua sau mai multe persoane legate de o puternica prietenie, noi stim ca undeva departe e cineva care tine la noi si la orice ora am suna-o ea va raspunde si ne va asculta cu placere ce avem pe suflet. Un prieten este unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu…si vreau sa va dau un sfat: cand gasiti acel prieten nu-l lasati sa scape si faceti tot posibilul sa-l tineti cat mai aproape de voi pt ca e mai valoros decat orice bijuterie, masina, vila sau alte lucruri materiale. Prietenia este cea mai mare comoara a unui om, prietenia este viata. Iubiti-va!!!
PRETECST – TE ASTEPT ACASA (Zgomot de pian)
“Am fost lovit, m-am ridicat, tu ! m-ai uitat
Mi-am revenit, am plecat, tu ! m-ai cautat
Cand m-am intors, nu erai tu ! am plecat
Sunt acasa acum, m-am intors de unde am plecat
Chiar daca acum imi pun idei si vise in vanzare
Chiar daca acum ma simt uscat precum o floare
Chiar daca par bine, doar ti se pare
Am nevoie sa fi tu, sa-mi pui in viata soare
Si doare mi-as dori sa fi aici sa mai vorbim
Cum stateam inainte nopti intregi sa povestim
Inca stiu cum ne certam, ne iubeam noi,
Era lumea noastra facuta sa traim in doi,
Si inca-mi amintesc cum ma priveai tu,
Cand imi era mai greu ma intelegeai doar tu
Am devenit din suflete pereche doi prieteni buni
Si dupa atatea luni, te-astept acasa, ce spui ?”
PRETECST – PANA LA MOARTE feat. MIHAELA (Zgomot de pian)
“Viata mea reprezinta doar un strop de fericire
O lacrima varsata pentru un sentiment numit iubire
Nu fac altceva decat sa ti-o daruiesc
Ti-o dedic pentru simplu fapt ca te iubesc
Am mai spus, ma repet, vreau sa ma iubesti
Nimeni nu e perfect, chiar si tu mai gresesti
Chiar daca ne mai certam, e ceva normal
Dar nu-i firesc sa te superi din ceva banal
Invata sa ierti, invata sa-mi oferi incredetea
Invata sa zambesti, invata sa treci cu vederea
Atunci cand gresesc, cand uit sa spun ca te iubesc
Cand ma feresc sa raspund, cand ma suni sa nu ma umilesc
Apa trece, pietrele raman,
Tu devii tot mai rece, se pare ca nu mai merge
Intelege, e mai bine daca trecem peste
Hai sa incercam sa traim o poveste.”
Mare parte dintre voi ati auzit de bazaconiile cu flacara violet. Cum ca Geoana ar fi fost invins de Basescu la alegeri pentru ca Basescu il avea in staful lui de campanie pe unul Manolea – expert in puteri para-mara si amara + campuri energo-fantastico-magnetico, care printre altele l-ar fi invatat sa foloseasca-poarte culoarea violet. Flacara violet.
Acum toata lumea vorbeste de flacara violet, de culoarea violet, poarta violet. Si risca sa o “suga”. Adica violet sucks, nu neaparat “suga”. Acum sa va povestesc cum am “suck-uit-o” eu ieri, big time, imbracat fiind in violet:
Ma astepta o zi importanta, aveam de rezolvat multe probleme administrative, dosare, plati, cheltuieli, etc. Eram vesel, energic, optimist, simteam ca voi avea o zi buna, merg la dulapul cu tricouri sa-mi iau un tricou, bag mana, tricoul de deasupra era, ati ghicit, violet. Ia uite, ce tare, coincidenta dracului, tocmai vazusem o stire cu flacara violet, asa e datul firii, flacara violet fie cu mine, voi avea o zi beton, toate o sa-mi mearga din plin.
Primul drum, la Primarie. Sa platesc taxe si impozite, sa duc o justificare de la CEC ca am platit doua amenzi care-mi apareau restante, dublate, imbunatatite cu penalitiati. Purtand violet nu aveam nicio emotie, dadusem un telefon in prealabil, am intrebat unde tre sa merg sa platesc, ghiseul 4.
Ajung la primarie, la ghiseul 4 era coada. Stau la coada. Ma grabeam un pic, peste vreo ora urma sa ma intalnesc cu cineva la o banca. Nu ma temeam ca nu ajung, doar aveam tricou violet.
- Buna ziua, vreau sa platesc taxele si impozitele si sa-mi scadeti 2 amenzi, uite aici chitantele de la cec.
- Buna ziua, prima data tre sa mergeti la camera 2, acolo vi se scad amenzile, apoi veniti aici.
- Pai am sunat in prealabil, m-am interesat, mi s-a spus sa vin aici, am mentionat amenzile, nu mi-a zis nimeni nimic de camera 2, nu as fi stat la coada la ghiseul 4 daca eu trebuia sa merg la camera 2.
- Pobabil a gresit colega, trebuie sa mergeti la camera 2.
Trazni-o-ar flacara violet pe colega – am gandit rapid – dar am fugit spre camera 2. Am ciocanit si am intrat. In camera 2 erau cam 8 birouri cu 8 functionari. Clienti nu. 6 functionari pareau ca citesc ziarele de scandal, 2 pareau ca lucreaza. Se apropia si pauza lor de masa, stiti ca la ora 12 unele institutii au pauza de masa. Mai ales la stat. M-am oprit la unul dintre functionarii care pareau ca lucreaza, ghinionul lui, avea biroul mai aproape de usa.
- Buna ziua, am 2 chitante de la CEC, pentru doua amenzi platite, imi apar restante la dumneavoastra, va rog sa le scadeti, vreau sa platesc ce am restant.
Si dau chitantele. In timp ce domnul rasfoia prin niste dosare stufoase cautand procesele verbale, trag cu urechea la discutiile celorlalti 7 colegi. Iar discutia era cam asa:
- Cine vrea papanasi? – zice una.
- Papa NASI?! – intreaba unul, probabil glumetul biroului. Nu am luat destula papa de la NASI pana acum?! Insista el, tragand cu ochiul la colegi, extrem de multumit de finetea lui umoristica. Pentru ca hohotele de ras intarziau sa apara, a precizat: asta daca intelegeti metafora… Probabil ofensat, un coleg a plusat: dar de la papa de la Roma nu vrei papa?
Incepeam sa ma simt in Twin Peaks, eram convins ca din aparatul administrativ mai pot fi dati oameni afara, domnul “meu” gasise chitantele. De fapt nu tocmai…
- Am gasit o amenda, am scazut-o. Dar la cealalta nu se potrivesc datele.
- Adica?
- Adica ati primit adeverinta ca ati platit o amenda din septembrie 2007. Noi avem o amenda din noiembrie 2007.
- Pai eu am luat doar doua amenzi, le-am platit pe amandoua. Am primit chitanta pentru o alta amenda pe care nu am platit-o?
- Pai asa se pare… Eu nu am ce sa fac… Mergeti la CEC sa va faca o corectura.
Nu avem timp de mers la CEC, ma grabeam, avem nevoie de o hartie ca toate taxele si impozitele mele sint platite la zi.
- Ok, daca platesc amenda la care nu am chitanta, cat ma costa?
- Pai 3 milioane jumate…
Flacara violet pe care o purtam pe mine incepea sa-mi arda portofelul. Cu putere.
- Ok, o platesc. Cum imi recuperez banii cand am chitanta buna?
- Pai veniti cu ea, va ramane un depozit de 3.5 mil din care scadem taxe si impozite viitoare.
Ok. Nu era de fapt ok dar am platit si am plecat. Ma grabeam sa ma intalnesc cu doamna de la banca, doamna respectiva lucreaza la banca, deci nu era o domana de pe banca ori o doamna in trecere pe la o banca. Acolo lucreaza ea, sa fim intelesi ca-i important.
Ma luase insa o pisare ingrozitoare. As fi putut sa sting o padure ce arde cu flacara violet. Ajung cu chiu cu vai la banca – mergand printr-un Bucuresti inzapezit, parchez undeva pe un maldar de zapada – de unde greu am mai plecat – intru in banca simtind ca sint violet si voi urina violet. Cu reflexe sangerii. O vad pe doamna repsectiva la ghiseu, fug la ea, ii zic “am ajuns, unde gasesc rapid o toaleta?” Ea il striga pe un paznic si-l roaga sa-mi arate unde-i toaleta.
Paznicul se uita cu dezgust la mine si-mi zice:” Nu trebuie sa stati la rand, la ghiseu, ca sa intrebati unde-i toaleta.” Efectiv nu am putut sa-i raspund, doar m-as fi pisat pe capul lui. Mare si gol. Sau l-as fi parjolit cu flacara violet. M-am usurat, am rezolvat treaba la banca, trebuia apoi sa-mi trec in revista actele apartamentului. Aflasem ca imi lipseste ceva, o hartie de la cadastru ce nu-mi fusese eliberata in momentul cumpararii. Hartie foarte importanta. Diferite persoane mi-au spus ca era datoria notarului sa-mi elibereze acea hartie, notar pe care-l platism si care trebuia sa se asigure ca am dosarul complet in momentul semnarii contractului de vanzare cumparare.
Era deja ora 14.30, plecasem de dimineata, fumasem non stop de foame, eram tot mai violet. Am mai traversat juma de Bucuresti, am ajuns la notar, am plantat din nou masina intr-un munte de zapada, intru la notar, notarul ma primeste cu o veste buna: Mai aveti belele in contract! Da, ati ghicit, notarul care trebuia sa se asigure ca nu am nicio belea imi spunea ca am. Mai multe. La doi ani dupa ce-l platisem. Mi-a cerut totusi dosarul complet sa ma verifice o data. Eu am iesit in strada, sa mai fumez o tigara. Nu aveam bricheta, o lasasem in masina. Langa mine trage un Cielo. Iar din el iese un… domn.
- Aveti cumva un foc? – il intreb.
- Am gresit – zice el dezorientat.
- Ce? – il intreb eu dezorientat.
- Coltul. – zice el privind dezorientat.
- Ce colt? – intreb eu bulversat.
- Starzii – zice el incurcat.
- Ce strada? – intreb eu stupefiat.
- Cu clinica de ginecologie. Unde-i nevasta-mea. Tre sa o iau. Ca avorteaza acolo. – zice el ranjind ca un dobitoc.
Dupa care intra in masina si pleaca. Foc nu obtinusem pentru tigara, dar eram tot mai convins ca flacara violet si tricoul violet de pe mine atrag idioti si belele. Am intrat din nou la notar, am aflat ca nu mai erau si alte belele in contract, trebuia doar facut acel act pe care nu-l aveam. Ceea ce se va intampla. Dar am mai lasat la notar alte 4 milioane. Nu ma intrebati de ce, cum, pentru ce, asa a vrut flacara violet.
Am ajuns acasa dupa 7 ore de stat pe drumuri. Fara sa fi rezolvat ceva, cu portofelul gol, flamand ca un caine de pripas, obosit si nervos. Mi-am ars tricoul in mijlocul sufrageriei. (nu, nu am facut-o).
Si am ajuns la concluzia ca violetul aduce noroc si putere doar vacilor de la Milka. Si ca Basescu ar fi castigat detasat daca nu ar fi avut in preajma flacara violet. Asta l-a tras in jos.
Deci acum voi cei care ati citit aceste randuri, distrugeti tot ce aveti violet in casa. E nasol cu violetul.
Postări
Comentarii
